189 DE ANI DE TRADIȚIE A POMPIERILOR IEȘENI

„Roata de pojarnici”, prima companie românească de pompieri

19 ANI DE SMURD IAȘI

Datele și documentele vremii atestă faptul că domnitorul Moldovei – Mihail Sturdza – a aprobat la 3 ianuarie 1835 „Proiectul Sfatului administrativ pentru formarea Roatei de pojarnici pentru orașul Iași”, cu rezoluția de „punere grabnică în aplicare”.

La 15 mai 1835, comisia desemnată cu înființarea primei unități de pompieri militari înainta un raport domnitorului prin care semnalează că au fost rezolvate problemele legate de organizarea unității, completarea efectivelor, tehnica de intervenție, cazărmile, uniformele și asigurarea materială.

De la 15 mai 1835, „Roata de pojarnici” a început să funcționeze, sub comanda căpitanului Bacinschi și a locotenenților Racliș și Măcărescu. „Pojarnicii” au fost luați de la diferite arme. La origine, nu au existat ofițeri de pompieri ca formație: unul era cavalerist, altul infanterist, altul artilerist. Primul căpitan-comandant de pompieri consemnat la Iaşi a fost Bacinschi, cel al cărui nume îl poartă astăzi o stradă din municipiul Iaşi.

La București, o companie similară avea să fie înființată abia 10 ani mai târziu.

Pojarnicii ieșeni aveau la dispoziție 76 de cai, 24 de sacale, patru tulumbe și cinci căruțe. Anexa la Regulamentul de înființare a „roatei“ prevedea că „toate instrumenturile de pojar“ trebuie ținute sub acoperiș, vara, iar iarna la loc ferit de îngheț. De asemenea, paharele de aramă de la tulumbe trebuiau unse cu său după fiecare utilizare, ca și furtunurile, care erau confecționate din piele. Pentru că lucrurile fuseseră organizate în stil cazon, cât se poate de serios, o dovedește și faptul că proiectul aprobat la 1835 prevedea și portul unei uniforme specifice: „vor avea mundire, după forma de pedestrime a Miliției… cu guler vânăt și cu șase bunghi albi. Pantalonii cu postav sur, căzăcești, cu vipisca vânătă“. Această „roată“ era alcătuită din 3 ofițeri, 9 unterofițeri (subofițeri), 2 barbancici (cei care aveau grijă de cai), 90 de soldați pojarnici și un conoval (fierar).

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 consfințește reforma sistemului național  de management al situațiilor de urgenţă din România.

În acest context s-a creat o nouă structură cu  atribuții complexe, dar comune, prin reunirea Grupului de pompieri „Mihail Sturdza” al Județului Iaşi cu Inspectoratul de Protecție Civilă al Județului Iaşi, în scopul apărării vieții oamenilor, a patrimoniului, a mediului înconjurător, a valorilor materiale și culturale, de restabilire rapidă a stării de normalitate în urma producerii unor situații de urgenţă (incendii, calamități naturale, catastrofe, accidente rutiere etc.).

Conform Hotărârii Guvernului României nr. 1492 din 9 septembrie 2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgenţă profesioniste, acestea sunt constituite ca servicii publice deconcentrate în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, înființate, în fiecare județ și la nivelul municipiului București, în scopul managementului situațiilor de urgenţă pe tipurile de risc din competență.

În subordinea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iaşi se află trei detașamente de pompieri care funcționează în municipiul Iași (două detașamente) și orașul Târgu Frumos și o secție de pompieri la Pașcani, cât și, cu punctele de lucru de la Hârlău, Podu Iloaiei și Răducăneni.

Inspectoratul are în dotare echipamente și mijloace de intervenție performante destinate stingerii incendiilor, acordării primului ajutor medical calificat și salvării vieții din diferite medii ostile. Dotarea inspectoratului este într-un permanent proces de reînnoire, cu autospeciale dintre cele mai moderne, necesare asigurării unor intervenții eficiente și asigurării gradului de securitate a salvatorului și a celui salvat.

Salvatorii ieșeni, foști pojarnici, intervin astăzi în toate situațiile de urgenţă. Acest lucru presupune asumarea de responsabilități în plus, printre care intervenția în cazul unor accidente grave, pentru descarcerare, prin componenta SMURD (Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare).

Acum, domeniul de activitate este mult lărgit în jurul periclitării vieții omului, atât de dezastrele naturale, cât și de echipamente și utilaje tehnologice. SMURD-ul însumează peste 30% din totalul acțiunilor. Cetățenii s-au obișnuit să sune la 112, numărul unic pentru apeluri de urgențe, aproape în orice situație de urgență și când o persoană se blochează în lift, în caz de înec, și în situația în care anumite animale cad în fântâni sau lacuri sau acestea sunt în diferite locuri , în afara habitatului propriu-zis.

Echipajele SMURD au început să funcționeze încă din anul 2005, iar în septembrie 2007 a avut loc inaugurarea echipajelor de prim-ajutor de tip SMURD în județul Iași, unde au fost primite încă șase ambulanțe, care au fost distribuite în județ. De asemenea, SMURD Iași folosește pentru misiunile de salvare aero-medicale, elicopterul ușor multifuncțional Eurocopter EC 135 aflat în dotarea Unității Speciale de Aviație a Ministerului Afacerilor Interne.

Obiectivul de bază al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași este să asigure, cu profesionalism, rezolvarea problemelor operaționale ce vizează apărarea vieții, a bunurilor și protecția mediului, monitorizarea tipurilor de risc, evaluarea situației operative, organizarea intervenției, a activităților specifice de medicină la dezastre, de asistență medicală de urgență și descarcerare.

Cu această ocazie, pompierii ieșeni, în data de 14 mai a.c., între orele 11:00 – 14:00, vor desfășura exerciții și aplicații demonstrative cu tematică privind acordarea primului ajutor, căutarea – salvarea persoanelor din diferite medii ostile vieții, la Poligonul pentru pregătirea de specialitate a personalului de intervenție în situații de urgență din România și Republica Moldova.

În data de 15 mai a.c., începând ora 11.30, vor ține un moment de reculegere în memoria înaintașilor pompierilor ieșeni și a salvatorilor care și-au pierdut viața la datorie de-a lungul timpului până astăzi și  va avea loc o slujbă Te-Deum la Capela unității.

În data de 15 mai, între orele 12:00 – 20:00, pe arealul limitrof Parcului Expoziției din municipiul Iași, zona Copou va avea loc o expoziție a autospecialelor și a tehnicii de intervenție, unde vor fi efectuate exerciții demonstrative cu privire la procedeele de descarcerare și acordare a primului ajutor în diferite situații.

De asemenea, vor fi organizate activități de informare a cetățenilor și distribuire de materiale specifice campaniilor „R.I.S.C. ” „F.O.C.” și ”Nu tremur la cutremur”, în cadrul punctului de informare.

Persoanelor interesate în vederea participării la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ militar, li se va prezenta oferta educațională pentru anul 2024.

Totodată, miercuri, 15 mai a.c., între orele 10:00-18:00, va fi organizată “Ziua Porților Deschise”, activitate desfășurată în subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Iaşi (Detașamentul 1 de Pompieri Iași, Detașamentul 2 de Pompieri Iași, Detașamentul de Pompieri Târgu Frumos și Secția de Pompieri Pașcani).

Astăzi, în contextul actual, când mii de oameni îți pierd viața în diferite situații de urgenţă, salvatorii ieșeni sunt la datorie pentru apărarea vieții și bunurilor, în cazul producerii unor situații de urgenţă, sub deviza ,,CURAJ și DEVOTAMENT”.

Compartimentul Informare și Relații Publice

You may also like...

Sari la conținut